joi, 1 decembrie 2011
luni, 14 decembrie 2009
Portocaliu VS Rosu
Am stat deoparte de politica mai bine de un an de zile da' la cate poante am primit in ultima vreme legate de alegeri am zis sa ma bag si eu in seama :D
Asa ca iata o faza simbol din partida portocaliu - rosu disputata pe 6 decembrie.
Asa ca iata o faza simbol din partida portocaliu - rosu disputata pe 6 decembrie.
Sau alta variatiune pe aceeasi tema :
luni, 10 noiembrie 2008
Despre microbisti
Intr-una din zilele trecute, in timp ce faceam slalom cu mountain bike-ul printre masini, in drumul meu spre casa, il zaresc pe trotuar pe X, un foarte apropiat prieten din studentie. Pletele lui negre si carliontate au fost inlocuite de un par scurt, grizonat, geaca de piele de 100 DM (de care era asa de mandru) cu un costum la ultima moda iar bocancii de motociclist au lasat locul unor pantofi de lac, insa sub acea carapace noua probabil se afla acelasi spirit rebel de pe vremea cand am inchis toate wc-urile din camin pe dinauntru, cand am golit un instinctor in holul universitatii sau cand … (am mai facut noi unele dar inainte sa le precizez vreau sa verific daca s-au prescris).
- Hei X ! Ce faci mai roacher batran ? Nu te-am mai vazut de o mie de ani.
- Ce sa fac ...sunt tot pe fuga, cu job-ul. Am avut un comision in zona si acum trebe sa ajung in 30 minute la firma Y.
- Ce zici, nu iesim pe seara la o bere, ca-n vremurile bune, sa mai depanam din carul cu amintiri ?
- Mi-ar placea mult … dar nu pot azi. Stii, are meci CFR in Champions League si sunt sanse mari sa treaca de grupe.
- Ok, atunci miercuri?
- Pai … miercuri joaca Steaua.
- Joi poate … ?
- Hmmmm, joi sunt niste meciuri interesante in UEFA si merg la cineva sa le vedem.
Am aflat ca vineri juca Craiova iar weekendul era foarte aglomerat, fiind impartit intre Mutu, Chivu, galactici, extraterestrii, tunari si altii asemenea. Nu stiu prin ce gratie divina ziua de luni a fost scutita de fotbal. Nu complet, mai erau ceva meciuri din esaloanele inferioare dar ele reprezentau niste exceptii ce intareau regula.
Ma rog … asta cu exceptiile si regula nu o prea inteleg. Adica cum ar suna: “Da domnu’ politist, stiu ca l-am lovit pe trecerea de pietoni dar e o exceptie ce intareste regula ca sunt un om foarte prudent la volan” sau “stiu ca am furat si mintit dar e o exceptie ce arata ca sunt un om corect si cinstit” (fara nici o aluzie la clasa politica de la noi)
Dar sa revenim. Se pare ca multi sunt dispusi sa traiasca pentru 90 minute viata lui Mutu + 90 minute viata lui Chivu + 90 minute … Oare le mai ramane timp sa-si traiasca propria lor viata ?
Daca ar fi sa fac un top al celor mai ilogice actiuni ce le-am vazut la un microbist, atunci pe primul loc s-ar clasa o intamplare situate candva prin 98. Eram in vizita la amicul Buju, in caminul 1 si colegii lui de camera urmareau la TV un meci intre Juventus si Manchester United. Inzaghi marcase de doua ori pentru italieni si in camera se asternuse o liniste de mormant. Era doar linistea dinaintea furtunii, iar in momentul cand Manchester a marcat, un vulcan a izbucnit in camera. Unul din cei prezenti, un tip “atlet” la 1,65 si 90 kg, a sarit la fereastra urland din toti rarunchii, voind sa impartaseasca bucuria lui cu tot complexul. Am mai vazut reactii similare cand juca Romania la mondiale … dar la Juve-Manchester !!!! La inceput am crezut ca are actiuni la echipa engleza iar acel gol avand ca rezultat cresterea pretului cu cateva lire. Sau jucase cumva la un fel de pronosport avand sansa, prin acel gol, sa castige un munte de bani ? Nici vorba… explicatia era foarte simpla: era fan AC Milan. “Pai da, si ? Doar jucau Juventus si Manchester” ati putea spune. Se pare insa ca un fan “adevarat” Milan uraste de moarte Juventus si de aici reactia de la gol.
Cum ajunge un roman din Deva fan “adevarat” Milan … asta nu pot sa precizez.
O alta actiune de top s-a petrecut recent, prin vara. Eram pe terasa si ascultam vrajit povestile unui oaspete din state, care in ultimii ani fusese ghid in Patagonia si in Alpi si care calatorise prin aproape toata lumea. La un moment dat a razbit dinspre centru un vuiet generat de urletul a mii de oameni. Ce sa fie ??? O noua revolutie? S-au saturat oamenii de coruptie si minciuna, s-au saturat de drumurile proaste sau sa fie calcati pe trotuar de vreun Ferrari, de injustitia din justitie, de … ? Am aflat mai apoi ca probleme mult mai importante erau in joc, adica cele 6 puncte cu care fusese penalizata echipa lor de suflet.
O mentiune in clasament il primeste si aruncatul televizoarelor pe geam, actiune la moda la un moment dat in complex, cand echipa Romaniei dezamagea la vreo competitie.
Ar mai fi extrem de multe de spus pe aceasta tema, a microbistilor, insa trebuie sa fug pentru ca incepe in cateva minute Steaua – Rapid si nu se stie niciodata de unde sare bricheta :)))
- Hei X ! Ce faci mai roacher batran ? Nu te-am mai vazut de o mie de ani.
- Ce sa fac ...sunt tot pe fuga, cu job-ul. Am avut un comision in zona si acum trebe sa ajung in 30 minute la firma Y.
- Ce zici, nu iesim pe seara la o bere, ca-n vremurile bune, sa mai depanam din carul cu amintiri ?
- Mi-ar placea mult … dar nu pot azi. Stii, are meci CFR in Champions League si sunt sanse mari sa treaca de grupe.
- Ok, atunci miercuri?
- Pai … miercuri joaca Steaua.
- Joi poate … ?
- Hmmmm, joi sunt niste meciuri interesante in UEFA si merg la cineva sa le vedem.
Am aflat ca vineri juca Craiova iar weekendul era foarte aglomerat, fiind impartit intre Mutu, Chivu, galactici, extraterestrii, tunari si altii asemenea. Nu stiu prin ce gratie divina ziua de luni a fost scutita de fotbal. Nu complet, mai erau ceva meciuri din esaloanele inferioare dar ele reprezentau niste exceptii ce intareau regula.
Ma rog … asta cu exceptiile si regula nu o prea inteleg. Adica cum ar suna: “Da domnu’ politist, stiu ca l-am lovit pe trecerea de pietoni dar e o exceptie ce intareste regula ca sunt un om foarte prudent la volan” sau “stiu ca am furat si mintit dar e o exceptie ce arata ca sunt un om corect si cinstit” (fara nici o aluzie la clasa politica de la noi)
Dar sa revenim. Se pare ca multi sunt dispusi sa traiasca pentru 90 minute viata lui Mutu + 90 minute viata lui Chivu + 90 minute … Oare le mai ramane timp sa-si traiasca propria lor viata ?
Daca ar fi sa fac un top al celor mai ilogice actiuni ce le-am vazut la un microbist, atunci pe primul loc s-ar clasa o intamplare situate candva prin 98. Eram in vizita la amicul Buju, in caminul 1 si colegii lui de camera urmareau la TV un meci intre Juventus si Manchester United. Inzaghi marcase de doua ori pentru italieni si in camera se asternuse o liniste de mormant. Era doar linistea dinaintea furtunii, iar in momentul cand Manchester a marcat, un vulcan a izbucnit in camera. Unul din cei prezenti, un tip “atlet” la 1,65 si 90 kg, a sarit la fereastra urland din toti rarunchii, voind sa impartaseasca bucuria lui cu tot complexul. Am mai vazut reactii similare cand juca Romania la mondiale … dar la Juve-Manchester !!!! La inceput am crezut ca are actiuni la echipa engleza iar acel gol avand ca rezultat cresterea pretului cu cateva lire. Sau jucase cumva la un fel de pronosport avand sansa, prin acel gol, sa castige un munte de bani ? Nici vorba… explicatia era foarte simpla: era fan AC Milan. “Pai da, si ? Doar jucau Juventus si Manchester” ati putea spune. Se pare insa ca un fan “adevarat” Milan uraste de moarte Juventus si de aici reactia de la gol.
Cum ajunge un roman din Deva fan “adevarat” Milan … asta nu pot sa precizez.
O alta actiune de top s-a petrecut recent, prin vara. Eram pe terasa si ascultam vrajit povestile unui oaspete din state, care in ultimii ani fusese ghid in Patagonia si in Alpi si care calatorise prin aproape toata lumea. La un moment dat a razbit dinspre centru un vuiet generat de urletul a mii de oameni. Ce sa fie ??? O noua revolutie? S-au saturat oamenii de coruptie si minciuna, s-au saturat de drumurile proaste sau sa fie calcati pe trotuar de vreun Ferrari, de injustitia din justitie, de … ? Am aflat mai apoi ca probleme mult mai importante erau in joc, adica cele 6 puncte cu care fusese penalizata echipa lor de suflet.
O mentiune in clasament il primeste si aruncatul televizoarelor pe geam, actiune la moda la un moment dat in complex, cand echipa Romaniei dezamagea la vreo competitie.
Ar mai fi extrem de multe de spus pe aceasta tema, a microbistilor, insa trebuie sa fug pentru ca incepe in cateva minute Steaua – Rapid si nu se stie niciodata de unde sare bricheta :)))
vineri, 7 noiembrie 2008
Arta de a nu scrie un blog
Uitandu-ma pe comentariile de la postarea precedenta am constatat ca cinci cititori s-au declarat fani, ceea ce m-a facut sa ma simt obligat sa continui (faptul ca unii din ei au facut-o doar din politete e problema lor si n-au decat sa suporte consecintele). Oricum, cat de greu e sa scrii pentru blog ?
Asa ca mi-am luat o coala de hartie, pixul, mi-am aranjat pernele, m-am intins pe pat si …
Intinsul pe pat are pentru mine efecte contradictorii: daca e noapte si vreau sa dorm atunci imi provoaca insomnie, insa desfasurarea oricarei activitati intelectuale reprezinta somniferul suprem, la fel ca si cursurile din facultate.
Apropos de cursuri: tin minte cum in prima sesiune din anul I, dupa ce chiulisem tot semestrul, mi-am propus sa devin student model. Nu stiam prea bine ce inseamna asta, dar banuiam ca are legatura cu mersul la sala de lectura. Problema cu sala era ca avea doar vreo 100 locuri iar in campus erau mii de studenti, asa ca singura sansa sa ocup vreun loc era sa ma trezesc pe la ora 7 dimineata (ceea ce reprezenta o schimbare radicala a stilului obisnuit de viata, cu nopti mai mult sau mai putin albe si cu trezit dupa pranz; dar schimbarea in student model cere sacrificii).
De la cei mai experimentati am aflat ca o cafea de dimineata e obligatorie pentru a putea rezista salii de lectura, insa nici eu nici colegii de camera nu stiam exact reteta, asa ca logica noastra a fost: daca cu doua linguri e tare, hai sa punem patru, sa fim siguri.
Plin de emotie, inarmat cu cursurile sub brat si cu cafeaua in vene, m-am indreptat catre lacasul metamorfozarii mele in noul student, studentul model. Prima impresie a fost ca aceleasi aspiratii ca si mine le nutreau multi altii, majoritatea locurilor in sala fiind deja ocupate, nu de oameni ci doar de cursuri, plasate strategic aproape peste tot, cu greu reusind sa gasesc un loc necontaminat (proprietarii au ajuns si ei pe la ora 12, cu un look proaspat, in contradictie flagranta cu fata de lovit de tren ce o afisam eu)
Si in acea prima zi de calvar am avut si prima revelatie: 4 pagini de curs pot invinge 4 ligurite de cafea. Cred ca am rezistat la vreo 15-20 minute de lectura pana ce somnolenta a pus stapanire pe mine si, dupa inca vreo 2-3 tentative, am renuntat la idea cu studentul model: pe cine incercam eu sa mint? (insa nu ma intrebati de notele din acea sesiune pentru ca unii din noii colegi de munca au o parere buna despre mine si nu vreau sa si-o schimbe)
Dar...de unde am pornit? Aaaaaa...de la blog... Prea tarziu. Prefer sa profit de somnolenta ce m-a cuprins scriind decat sa beneficiez mai tarziu de insomnia intinsului pe pat cu scopul nobil de a dormi.
Noapte buna…
Asa ca mi-am luat o coala de hartie, pixul, mi-am aranjat pernele, m-am intins pe pat si …
Intinsul pe pat are pentru mine efecte contradictorii: daca e noapte si vreau sa dorm atunci imi provoaca insomnie, insa desfasurarea oricarei activitati intelectuale reprezinta somniferul suprem, la fel ca si cursurile din facultate.
Apropos de cursuri: tin minte cum in prima sesiune din anul I, dupa ce chiulisem tot semestrul, mi-am propus sa devin student model. Nu stiam prea bine ce inseamna asta, dar banuiam ca are legatura cu mersul la sala de lectura. Problema cu sala era ca avea doar vreo 100 locuri iar in campus erau mii de studenti, asa ca singura sansa sa ocup vreun loc era sa ma trezesc pe la ora 7 dimineata (ceea ce reprezenta o schimbare radicala a stilului obisnuit de viata, cu nopti mai mult sau mai putin albe si cu trezit dupa pranz; dar schimbarea in student model cere sacrificii).
De la cei mai experimentati am aflat ca o cafea de dimineata e obligatorie pentru a putea rezista salii de lectura, insa nici eu nici colegii de camera nu stiam exact reteta, asa ca logica noastra a fost: daca cu doua linguri e tare, hai sa punem patru, sa fim siguri.
Plin de emotie, inarmat cu cursurile sub brat si cu cafeaua in vene, m-am indreptat catre lacasul metamorfozarii mele in noul student, studentul model. Prima impresie a fost ca aceleasi aspiratii ca si mine le nutreau multi altii, majoritatea locurilor in sala fiind deja ocupate, nu de oameni ci doar de cursuri, plasate strategic aproape peste tot, cu greu reusind sa gasesc un loc necontaminat (proprietarii au ajuns si ei pe la ora 12, cu un look proaspat, in contradictie flagranta cu fata de lovit de tren ce o afisam eu)
Si in acea prima zi de calvar am avut si prima revelatie: 4 pagini de curs pot invinge 4 ligurite de cafea. Cred ca am rezistat la vreo 15-20 minute de lectura pana ce somnolenta a pus stapanire pe mine si, dupa inca vreo 2-3 tentative, am renuntat la idea cu studentul model: pe cine incercam eu sa mint? (insa nu ma intrebati de notele din acea sesiune pentru ca unii din noii colegi de munca au o parere buna despre mine si nu vreau sa si-o schimbe)
Dar...de unde am pornit? Aaaaaa...de la blog... Prea tarziu. Prefer sa profit de somnolenta ce m-a cuprins scriind decat sa beneficiez mai tarziu de insomnia intinsului pe pat cu scopul nobil de a dormi.
Noapte buna…
duminică, 26 octombrie 2008
If you want something done …
…do yourself este o replica din Al 5-lea element a personajului interpretat de Gary Oldman. Am vazut filmul de cel putin 10 ori si in mare parte il stiu pe de rost, insa nu intentionez sa fac acum o recenzie. Tema de azi o reprezinta mai mult sau mai putin tot mesterii.
In majoritatea cazurilor rezultatul colaborarii cu o echipa de mesteri nu e cel mai fericit si doar faptul ca suntem obisnuiti sa coboram mult stacheta ne face sa ne declaram multumiti. Sa nu fiu inteles gresit: stiu ca sunt unii “tatici” pe felia lor, insa daca o depasesc atunci e vai si amar. De exemplu tin minte cum in 2004 a venit o echipa din care unul stia la perfectie sa dea jos un calorifer de fonta. Asta era felia lui. Si cu cat avant s-a aruncat asupra caloriferului, si ce bine stia sa manevreze cheia franceza, cu ce forta, in ce unghi; stia pana si cum sa-si asorteze mimica cu fiecare rotatie a cheii, pentru a crea cea mai buna impresie artistica. Ceea ce evident nu stia era ca trebuie oprita apa pe coloana inainte de a demonta un calorifer asa ca un gheizer de toata frumusetea s-a aruncat peste zugraveala proaspata a camerei. Imi imaginez ce contrariat trebuie sa fi fost in momentul cand era dat in suturi afara din casa ca doar el isi facuse partea lui ireprosabil. Ce, era vina lui ca Dorel, specialistul in opritul apei era in concediu ?!
Asta este, cu totii gresim, insa unii nu vor in ruptul capului sa recunoasca si gasesc explicatii exterioare pentru orice esec de-al lor. Asa si cu tamplarul chemat pentru a ne face o usa glisanta de lemn la iesirea spre terasa casei. Rezultatul a fost nici prea prea, nici foarte foarte dar am fi fost foarte multumiti daca nu ar fi crapat usa inca din prima saptamana. Tamplarul s-a jurat ca el lucreaza numai cu lemn uscat si probabil ca am tinut noi usa in ploaie. Cum lucrarea fusese deja achitata nu a mai onorat invitatia de a ne lumina si pe noi cum se poate tine o usa glisanta din interior in ploaie.
Deci sunt tot felul de mesteri: unii care vor, dar nu pot, unii care pot, dar nu vor, unii care sunt doar neatenti si altii care sunt de-a dreptul nesimtiti.
Acum o saptamana discutam cu prietenul Razvan la mine pe terasa la o bere (de fapt au fost 5 si Raz m-a jignit oferindu-se sa-si plateasca partea lui) pe tema mesterilor si a diferentei de mentalitate dintre noi si alte natii. Noi suntem obisnuiti sa chemam niste “specialisti” sa ne rezolve problemele desi de multe ori ne-am descurca si singuri si chiar cu un randament mai bun. Ambitionat de Raz mi-am propus un experiment: sa cobor tavanul in baia de servici montand unul de rigips. Ce putea fi asa complicat ? La o adica neatent sau nesimtit puteam sa fiu si eu, de ce sa chem pe altcineva ?
Primul pas a fost achizitionarea materialelor. M-am dus la Univops si cu un aer de guru in constructii am intrebat: “oare ce-mi trebuie pentru un tavan fals ?” Si asa m-am ales cu o placa de rigips verde, profile metalice UD si CD, dibluri, suruburi autofiletante de nu stiu ce tip, alte suruburi de nu stiu ce tip, ceva plasa pentru imbinari, material pentru tencuit, vopsea lavabila, poloboc, scule pentru tencuit si zugravit (daca am uitat vreo piesa ii cer scuze).
Si iata ca venise si ziua cea mare: sambata 18 octombrie (intamplator si ziua mea de nastere – da, multumesc pentru urari), ziua in care ma pregateam de botezul ca mester. Prima problema care s-a ivit a fost ca tavanul trebuia pus undeva la 2,40 m iar eu am doar 1,78 m. Solutia cea mai la indemana a fost sa scot de la naftalina o scara, cam subreda ce-i drept, ce zacea prin garaj. Laura nu a fost incantata de idee si, inainte de a pleca de acasa m-a pus sa promit ca nu o sa ma urc neasistat pe scara. Am promis, ce era sa fac, insa doar gandul la felicitarile si admiratia ce urma sa le obtin m-au facut sa incalc promisiunea.
Conform pasilor din tutorialul gasit pe net despre cum se monteaza un tavan de rigips, am trasat mai intai linia de nivel unde urmau sa fie montate profilele UD, am taiat profilele la lungimea dorita urmand sa dau gauri pentru dibluri. Cu fiecare urcare si coborare reusite de pe scara, atentia mea tindea sa scada si la un moment dat a ajuns la un nivel care i-a permis scarii sa se revolte. Sa va spun voua aici ca e o scara subreda si buna de nimic e una, dar sa fac acest lucru de fata cu ea si cu alte persoane se pare ca a afectat-o intr-un mod iremediabil. Am simtit acest lucru dupa ura cu care a incercat sa ma arunce in geamul de la baie in momentul in care m-a prins cu garda jos. Se spune ca inainte sa mori iti trece toata viata inaintea ochilor. Mie mi-a trecut doar un zid si partial tavanul asa ca am rasuflat usurat: “ufff … o sa scap”. A urmat o ciocnire violenta intre mana mea si geam, mana avand in cele din urma castig de cauza, dar nu inainte ca geamul muribund, cu un ultim efort, sa plaseze strategic niste taieturi, dintre care cea mai perversa a fost cea din cot, destul de adanca incat sa nu mai pot indoi mana, insa fara a-mi afecta abilitatea de a tasta, deci fara speranta unui eventual concediu medical.
Insa nu taieturile au durut cel mai tare, ci esecul meu ca mester, precum si acel “ti-am spus eu” aruncat de Laura.
In schimb colegii de serviciu s-au solidarizat cu mine si am inceput sa jucam ping-pong cu mana stanga (in caz ca cineva va traduce acest text pentru sefii din Germania fac precizarea ca am jucat doar in pauza de masa sau in cea pentru odihna ochilor, prevazuta de legea in vigoare).
Oricum, nu ma dau batut in urma acestei experiente ... acum ca tot am cumparat materialele. O sa am grija sa-i aduc la cunostiinta scarii ca vine iarna si am nevoie de lemn de foc, poate poate o mai imbunez. Iar daca o sa am parte de alta aventura, macar o sa am material pentru urmatorul episod.
In majoritatea cazurilor rezultatul colaborarii cu o echipa de mesteri nu e cel mai fericit si doar faptul ca suntem obisnuiti sa coboram mult stacheta ne face sa ne declaram multumiti. Sa nu fiu inteles gresit: stiu ca sunt unii “tatici” pe felia lor, insa daca o depasesc atunci e vai si amar. De exemplu tin minte cum in 2004 a venit o echipa din care unul stia la perfectie sa dea jos un calorifer de fonta. Asta era felia lui. Si cu cat avant s-a aruncat asupra caloriferului, si ce bine stia sa manevreze cheia franceza, cu ce forta, in ce unghi; stia pana si cum sa-si asorteze mimica cu fiecare rotatie a cheii, pentru a crea cea mai buna impresie artistica. Ceea ce evident nu stia era ca trebuie oprita apa pe coloana inainte de a demonta un calorifer asa ca un gheizer de toata frumusetea s-a aruncat peste zugraveala proaspata a camerei. Imi imaginez ce contrariat trebuie sa fi fost in momentul cand era dat in suturi afara din casa ca doar el isi facuse partea lui ireprosabil. Ce, era vina lui ca Dorel, specialistul in opritul apei era in concediu ?!
Asta este, cu totii gresim, insa unii nu vor in ruptul capului sa recunoasca si gasesc explicatii exterioare pentru orice esec de-al lor. Asa si cu tamplarul chemat pentru a ne face o usa glisanta de lemn la iesirea spre terasa casei. Rezultatul a fost nici prea prea, nici foarte foarte dar am fi fost foarte multumiti daca nu ar fi crapat usa inca din prima saptamana. Tamplarul s-a jurat ca el lucreaza numai cu lemn uscat si probabil ca am tinut noi usa in ploaie. Cum lucrarea fusese deja achitata nu a mai onorat invitatia de a ne lumina si pe noi cum se poate tine o usa glisanta din interior in ploaie.
Deci sunt tot felul de mesteri: unii care vor, dar nu pot, unii care pot, dar nu vor, unii care sunt doar neatenti si altii care sunt de-a dreptul nesimtiti.
Acum o saptamana discutam cu prietenul Razvan la mine pe terasa la o bere (de fapt au fost 5 si Raz m-a jignit oferindu-se sa-si plateasca partea lui) pe tema mesterilor si a diferentei de mentalitate dintre noi si alte natii. Noi suntem obisnuiti sa chemam niste “specialisti” sa ne rezolve problemele desi de multe ori ne-am descurca si singuri si chiar cu un randament mai bun. Ambitionat de Raz mi-am propus un experiment: sa cobor tavanul in baia de servici montand unul de rigips. Ce putea fi asa complicat ? La o adica neatent sau nesimtit puteam sa fiu si eu, de ce sa chem pe altcineva ?
Primul pas a fost achizitionarea materialelor. M-am dus la Univops si cu un aer de guru in constructii am intrebat: “oare ce-mi trebuie pentru un tavan fals ?” Si asa m-am ales cu o placa de rigips verde, profile metalice UD si CD, dibluri, suruburi autofiletante de nu stiu ce tip, alte suruburi de nu stiu ce tip, ceva plasa pentru imbinari, material pentru tencuit, vopsea lavabila, poloboc, scule pentru tencuit si zugravit (daca am uitat vreo piesa ii cer scuze).
Si iata ca venise si ziua cea mare: sambata 18 octombrie (intamplator si ziua mea de nastere – da, multumesc pentru urari), ziua in care ma pregateam de botezul ca mester. Prima problema care s-a ivit a fost ca tavanul trebuia pus undeva la 2,40 m iar eu am doar 1,78 m. Solutia cea mai la indemana a fost sa scot de la naftalina o scara, cam subreda ce-i drept, ce zacea prin garaj. Laura nu a fost incantata de idee si, inainte de a pleca de acasa m-a pus sa promit ca nu o sa ma urc neasistat pe scara. Am promis, ce era sa fac, insa doar gandul la felicitarile si admiratia ce urma sa le obtin m-au facut sa incalc promisiunea.
Conform pasilor din tutorialul gasit pe net despre cum se monteaza un tavan de rigips, am trasat mai intai linia de nivel unde urmau sa fie montate profilele UD, am taiat profilele la lungimea dorita urmand sa dau gauri pentru dibluri. Cu fiecare urcare si coborare reusite de pe scara, atentia mea tindea sa scada si la un moment dat a ajuns la un nivel care i-a permis scarii sa se revolte. Sa va spun voua aici ca e o scara subreda si buna de nimic e una, dar sa fac acest lucru de fata cu ea si cu alte persoane se pare ca a afectat-o intr-un mod iremediabil. Am simtit acest lucru dupa ura cu care a incercat sa ma arunce in geamul de la baie in momentul in care m-a prins cu garda jos. Se spune ca inainte sa mori iti trece toata viata inaintea ochilor. Mie mi-a trecut doar un zid si partial tavanul asa ca am rasuflat usurat: “ufff … o sa scap”. A urmat o ciocnire violenta intre mana mea si geam, mana avand in cele din urma castig de cauza, dar nu inainte ca geamul muribund, cu un ultim efort, sa plaseze strategic niste taieturi, dintre care cea mai perversa a fost cea din cot, destul de adanca incat sa nu mai pot indoi mana, insa fara a-mi afecta abilitatea de a tasta, deci fara speranta unui eventual concediu medical.
Insa nu taieturile au durut cel mai tare, ci esecul meu ca mester, precum si acel “ti-am spus eu” aruncat de Laura.
In schimb colegii de serviciu s-au solidarizat cu mine si am inceput sa jucam ping-pong cu mana stanga (in caz ca cineva va traduce acest text pentru sefii din Germania fac precizarea ca am jucat doar in pauza de masa sau in cea pentru odihna ochilor, prevazuta de legea in vigoare).
Oricum, nu ma dau batut in urma acestei experiente ... acum ca tot am cumparat materialele. O sa am grija sa-i aduc la cunostiinta scarii ca vine iarna si am nevoie de lemn de foc, poate poate o mai imbunez. Iar daca o sa am parte de alta aventura, macar o sa am material pentru urmatorul episod.
joi, 23 octombrie 2008
Omul gospodar
Omul gospodar isi face vara sanie si iarna car. Ma rog … nu prea am inteles de ce sa pierzi zile insorite de vara pentru o sanie cand exista zile mohorate de toamna, asta in caz ca nu alegi varianta cea mai simpla si o iei direct de la hipermarket, dar experienta de mai jos m-a facut sa vad altfel aceasta problema.
Candva, prin primavara acestui an, mi s-a infiintat la poarta unu’ ca sa inspecteze centrala termica a casei, in vederea autorizarii ei. L-am condus in pivnita, in camera cu pricina, insa lucru ciudat pentru un “specialist”, nu a dibuit centrala. I-am acordat circumstante atenuante intrucat becul era ars si probabil nu se adaptase la semiintunericul de acolo asa ca i-am indicat eu intr-un colt al camerei locul unde o fosta mandra si moderna centrala se metamorfozase intr-un morman de fier acoperit de noroiul inundatiilor periodice. S-a uitat la mine sa vada daca nu cumva glumesc, insa feng-shui-ul camerei in nici un caz nu-mi inspira asa ceva. Cand a realizat asta a zis: “Nu. Imi pare rau. Nu pot autoriza asa ceva”. Eu il banuiesc ca nu a fost tocmai sincer si ca de fapt nu-i parea rau, insa in atmosfera aia de primavara, cand totul renastea in jur (pana si in pivnita incoltisera niste sminte aduse de ultima inundatie) si cand iarna si frigul erau ceva foarte indepartat, cui ii mai pasa de chestia aia ce-o foloseam pe post de centrala ?
Lunile au trecut si canicula a pus stapanire pe orasul de campie. Pe la sfarsitul lui iulie proprietarul casei, om cu mai multa experienta de viata decat mine, s-a hotarat sa fie gospodar, adica sa schimbe centrala termica and co (adica tevi, calorifere etc). Primul pas a fost recrutarea unei echipe de “meseriasi”. Meseriasii astia sunt un fel de oameni politici: inainte sa semnezi contractul cu ei promit sa faca ieftin si repede orice insa apoi “dupa alegeri” … care cum are noroc. Noi nu am avut. In cel mai scurt timp ne-am lovit de lipsa unui dictionar roman – mester. O propozitie aparent simpla ca : “venim maine la 9” insemna de fapt in limba lor “daca chiar venim maine o sa fie pe la 11-12, insa nu va asteptati sa va sunam daca nu venim”. In prima luna de vreo 10 ori nu le-a pornit masina asa ca nu au mai aparut (dar evident ca asa ceva nu se anunta), de vreo 10 ori le lipsea o piesa fara de care nu puteau continua iar in celelalte zile nu au lucrat ca doar era weekend sau sarbatoare. Zilele s-au scurs fara ca nimic notabil sa se intample si un val de aer rece din septembrie ne-a facut sa ne intrebam: totusi ce ne facem iarna fara caldura ? In acest moment au fost niste “alegeri anticipate” si fostii mesteri au pierdut, o noua echipa lunadu-le locul. In comparatie cu ceilalti astia parca erau nemti: in numai 7 zile au facut ce n-au fost aia in stare in doua luni, insa in comparatie cu niste mesteri nemti astia noi erau totusi romani: ca bonus la tevile de gaz montate in bucatarie mi-au facut cadou o serie de picturi murale, realizate manual (adica direct cu mana murdara, fara pensula). Tot in bucatarie au dat o gaura exact deasupra uscatorului de vase si, nu stiu daca din vina lor sau a lu Newton cu gravitatia lui, molozul a aterizat oblu peste farfuriile ce s-au intamplat sa fie acolo. Grabiti sa termine lucrarea, nu au avut timp de intrebari de genul: “ce recipient sa folosim pentru vopsea?”, asa ca vasul cainelui si galeata mea de spalat masina le-au picat numai bine. Un alt aspect ce l-am constatat a fost ca incercau sa pastreze curatenia la locul de munca ascunzand cele peste 30 doze de bere consumate in diversele cutii ce le aveam in pivnita (din pacate nu au fost consecventi, paharele de cafea si chistoacele au preferat totusi sa le arunce pe jos). Un lucru interesant la “mesteri” e ca au doua unitati de stocare a memoriei: una permanenta si una temporara, care se reseteaza zilnic sau chiar la cateva ore. In aceasta din urma tineau indicatiile neesentiale gen: “va rog nu fumati casa” sau “va rog sa nu lasati aceasta usa deschisa”. Deasemenea mesterii au gusturi alese. Intre o aplica demontata, dar model mai vechi, si una montata intr-o camera din pivnita au preferat-o pe aceasta din urma (daca ar fi lasat becul nu cred ca m-as fi prins - nu stiu cum de nu le-a trecut prin cap ca e putin probabil sa iei un bec dintr-o camera intunecata fara a se sesiza nimeni).
Acum, la sfarsit de octombrie, stau si scriu acest text la caldura generate de noua instalatie si astept cu interes una din spaimele Romaniei europene: factura la gaz. Teoretic lucrarea nu e incheiata: au promis ca vin sa se ocupe de pierderile de apa de pe circuit, de izolatul tevilor, de cele doua calorifere din hol care au fost montate “provizoriu” pe niste caramizi din lipsa de suporturi, insa practic …
Unii prieteni se jura ca exista si mesteri seriosi si de treaba insa eu nu mai am energia sa incep o lucrare noua doar ca sa testez aceasta teorie.
Candva, prin primavara acestui an, mi s-a infiintat la poarta unu’ ca sa inspecteze centrala termica a casei, in vederea autorizarii ei. L-am condus in pivnita, in camera cu pricina, insa lucru ciudat pentru un “specialist”, nu a dibuit centrala. I-am acordat circumstante atenuante intrucat becul era ars si probabil nu se adaptase la semiintunericul de acolo asa ca i-am indicat eu intr-un colt al camerei locul unde o fosta mandra si moderna centrala se metamorfozase intr-un morman de fier acoperit de noroiul inundatiilor periodice. S-a uitat la mine sa vada daca nu cumva glumesc, insa feng-shui-ul camerei in nici un caz nu-mi inspira asa ceva. Cand a realizat asta a zis: “Nu. Imi pare rau. Nu pot autoriza asa ceva”. Eu il banuiesc ca nu a fost tocmai sincer si ca de fapt nu-i parea rau, insa in atmosfera aia de primavara, cand totul renastea in jur (pana si in pivnita incoltisera niste sminte aduse de ultima inundatie) si cand iarna si frigul erau ceva foarte indepartat, cui ii mai pasa de chestia aia ce-o foloseam pe post de centrala ?
Lunile au trecut si canicula a pus stapanire pe orasul de campie. Pe la sfarsitul lui iulie proprietarul casei, om cu mai multa experienta de viata decat mine, s-a hotarat sa fie gospodar, adica sa schimbe centrala termica and co (adica tevi, calorifere etc). Primul pas a fost recrutarea unei echipe de “meseriasi”. Meseriasii astia sunt un fel de oameni politici: inainte sa semnezi contractul cu ei promit sa faca ieftin si repede orice insa apoi “dupa alegeri” … care cum are noroc. Noi nu am avut. In cel mai scurt timp ne-am lovit de lipsa unui dictionar roman – mester. O propozitie aparent simpla ca : “venim maine la 9” insemna de fapt in limba lor “daca chiar venim maine o sa fie pe la 11-12, insa nu va asteptati sa va sunam daca nu venim”. In prima luna de vreo 10 ori nu le-a pornit masina asa ca nu au mai aparut (dar evident ca asa ceva nu se anunta), de vreo 10 ori le lipsea o piesa fara de care nu puteau continua iar in celelalte zile nu au lucrat ca doar era weekend sau sarbatoare. Zilele s-au scurs fara ca nimic notabil sa se intample si un val de aer rece din septembrie ne-a facut sa ne intrebam: totusi ce ne facem iarna fara caldura ? In acest moment au fost niste “alegeri anticipate” si fostii mesteri au pierdut, o noua echipa lunadu-le locul. In comparatie cu ceilalti astia parca erau nemti: in numai 7 zile au facut ce n-au fost aia in stare in doua luni, insa in comparatie cu niste mesteri nemti astia noi erau totusi romani: ca bonus la tevile de gaz montate in bucatarie mi-au facut cadou o serie de picturi murale, realizate manual (adica direct cu mana murdara, fara pensula). Tot in bucatarie au dat o gaura exact deasupra uscatorului de vase si, nu stiu daca din vina lor sau a lu Newton cu gravitatia lui, molozul a aterizat oblu peste farfuriile ce s-au intamplat sa fie acolo. Grabiti sa termine lucrarea, nu au avut timp de intrebari de genul: “ce recipient sa folosim pentru vopsea?”, asa ca vasul cainelui si galeata mea de spalat masina le-au picat numai bine. Un alt aspect ce l-am constatat a fost ca incercau sa pastreze curatenia la locul de munca ascunzand cele peste 30 doze de bere consumate in diversele cutii ce le aveam in pivnita (din pacate nu au fost consecventi, paharele de cafea si chistoacele au preferat totusi sa le arunce pe jos). Un lucru interesant la “mesteri” e ca au doua unitati de stocare a memoriei: una permanenta si una temporara, care se reseteaza zilnic sau chiar la cateva ore. In aceasta din urma tineau indicatiile neesentiale gen: “va rog nu fumati casa” sau “va rog sa nu lasati aceasta usa deschisa”. Deasemenea mesterii au gusturi alese. Intre o aplica demontata, dar model mai vechi, si una montata intr-o camera din pivnita au preferat-o pe aceasta din urma (daca ar fi lasat becul nu cred ca m-as fi prins - nu stiu cum de nu le-a trecut prin cap ca e putin probabil sa iei un bec dintr-o camera intunecata fara a se sesiza nimeni).
Acum, la sfarsit de octombrie, stau si scriu acest text la caldura generate de noua instalatie si astept cu interes una din spaimele Romaniei europene: factura la gaz. Teoretic lucrarea nu e incheiata: au promis ca vin sa se ocupe de pierderile de apa de pe circuit, de izolatul tevilor, de cele doua calorifere din hol care au fost montate “provizoriu” pe niste caramizi din lipsa de suporturi, insa practic …
Unii prieteni se jura ca exista si mesteri seriosi si de treaba insa eu nu mai am energia sa incep o lucrare noua doar ca sa testez aceasta teorie.
joi, 22 noiembrie 2007
Hai la vot european III (PNL)
Votati PNL pentru parlamentul european. Ei sunt adevaratii promotori ai produselor traditionale romanesti in Europa (palinca, carnati, etc - Remes stie de ce :) )
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
